Viaggio dei Re Magi

Read English version




 
 
Li tri re di l’orienti
nella loro ‘strologgia
vitti ognunu veramenti
chi lu re nasciri duvìa.
 
Pi quann’era ddu Natali
di stu re forti e benignu
‘ntra ddi parti orientali
ci duvìa mustrari un signu.
 
Chidda notti di Natali
chistu re novu nascìu,
‘ntra li parti orientali
una stidda cumparìu.
 
Ed ognunu ànnu pinzatu
d’illu prestu a ‘rritruvari,
a stu novu infanti natu
iri prestu a ‘rudallu.
 
Di l’Arabbia maggiuri
si partiu lu re Gaspanu
cu pruntizza e veru amuri
pi stu novu re supranu.
 
Batassarru cu fervuri
di l’Arabbia felici
già vinìa a ffaricci onuri
e s’à purtatu multi amici.
 
Comu la scrittura dici
di l’Arabbia deserta
Mircioni assai felici
si partìu ed è cosa certa.
 
Pigghiò ognunu la so strata,
pigghiò ognunu la so via,
caminannu ogni ghiurnata
pi truvari lu Missia.
 
Si parteru cu gran fretta
li tri re di l’Orienti,
già rrivaru a la staffetta
per purtaricci li prisenti.
 
Di la stida accumpagnati
per camini occulti e vari,
vannu a gara a gran ghiurnati
supra tanti dramudari.
 
Si virianu di luntanu
quantitati di gamiddi
c’alligravanu lu chianu
e currianu cu li stiddi.
 
Era tantu lu concursu
di li besti e di li genti
c’asciucavanu ad un sursu
li ciumari e li turrenti.
 
Senza darisi nuddu avvisu
si truvaru una mattina
tutt’assemi a l’impruvvisu
tutti tri ntra Palestina.
 
Ma però chidda matina
li loru campi si furmaru
tutti tri ‘ntra Palestina
benchì ognunu si scantaru.
 
Quannu poi si dichiararu
cu li loru ambasciaturi
tutti tri si ralligraru
ch’eranu tutti d’un timuri.
 
Ognerunu cu fervuri
di stu moru s’à vutatu
chi circavanu c’amuri
a stu re d’in pressu natu,
 
‘Nzimularu loro armati
cu cavalli e fanteria
capitani e suldati
ed ogni cavalleria.
 
Na gra’armata si viria
di surdati a middi a middi
e dda gran cavalleria
dramudari e gamiddi.
 
E risorvinu ‘ntra d’iddi
fari a Gaspari reggenti
chi guidassi a tutti chiddi
bon surdati e boni genti.
 
Chistu fu convenienti
siccom’era li chiù granni
stari tutti obberienti
a li soi digni cumanni.
 
Si virìa pi tutti banni
na gran china chi vinìa
capitani e surdati
cu da gran cavalleria.
 
Di la megghiu liggiadria
un accidenti l’attristau
chi la stidda vaga e pia
sparsi l’affatu e li lassau.
 
Ognerunu si turbau
ne ddi soi bisogni estremi
e di jri ànnu pensatu
tutti tri  a Gerusalemi.
 
Si truvò in Gerusalemi
lu re Erodi c’abbitava
ddi duminiu supremi
di rignanti ch’operava.
 
Ognerunu si pinzava
chi lu re Erodi lu sapia
stu re novu  un’abbitava
e nutizia si nn’avia 
L’empiu Erodi sconoscenti
di stu fattu un sapia nenti.
 
 Vitti Erodi a li so porti
tanti genti di strasattu,
si cunfusi di tali sorti
chi si critti persu affattu.
 
Nondimenu comu astutu
simulò lu so’ timuri
e cun pracitu salutu
l’accuglìa e cci fici onuri.
 
Loru fatta brevi pausa
per usarci cortesia,
ci scupersiru la causa
chi li spinsi a tanta via.
 
Di chi modu bengriatu
cuminciaru a dumannallu
a stu Re di pressi natu
chi vinianu pi adurallu.
 
Si cunturba e si commovi
l’empiu Erodi in ira e sdegnu
quannu ‘ntisi chi re novi
nati sunnu a lu so regnu.
 
Pir chiarirsi eccu vulannu
sutta velu di li Maggi
fa ghittari prestu un bannu
e spirisci gran missaggi.
 
A mill’omini cumanna
si sapianu di stù fattu,
scrivi tostu pi ogni banna
nun si teni sudisfattu.
 
Di li so cari e varii parti
manna spersi quasi a volu
chi circassiru cu arti
unni sia chistu  figghiolu.
 
Fa taghiuni a ccui lu trova,
manna genti in susu e in ghiusu
e di nuddu n’avi nova,
resta Erodi assai cunfusu.
 
In prisenza di li Maggi
tinni Erodi gran cunsigghiu
di li cchiu’ saputi e saggi,
ci dumanna di stu figghiu.
 
Fa chiamari a li rabbini
di la liggi di Mossè,
a l’antichi cittadini
ci dumanna di stu re.
 
Loru tutti incuntinenti
ci rispusiru:”Signuri,
nun avemu di prisenti
di stu fattu alcunu oduri.
 
Autru Re nun aspittamu
chi nun sulu lu Missia
chistu sulu ritruvamu
‘ntra la nostra strologgia.
 
Di la stirpi di Daviddi
chistu re nasciri divi
Geremia accussì provvidi
ed ognuni accussì scrivi.
 
Chiù di chistu nun sapemu
pi putiri proferiri,
di lu restu e quantu semu
stamu pronti ad obbediri.
 
Nui pi quantu avemu vistu
di Michea e cull’avutri insemi
ritruvamu chistu Cristu
sarà natu in Betlemmi.
 
Stava Erodi in pena rria
chi lu sforzu virìa ‘nvanu
e nun trova modu e via
di ngagghiarlu ‘ntra li manu.
 
Sta pinzannu:”O chi figghiolu
c’avi a tanti a soi cumanni!”.
E cunsidira lu stolu
c’avirrà quantu è cchiù granni.
 
Avirrìa li Maggi occisu
ma la genti eranu troppu
chi l’assaltu fu improvvisu
e timìa pi lu so ntoppu.
 
Timìa perdiri lu regnu
chi di novu cci fu datu,
nun po ccapiri lu sdegnu
quannu senti stu re natu.
 
Pi la pena scatta e  mori
di li naschi sbuffa e fuma
manna vampi di lu cori
e la rabbia lu consuma.
 
Finalmenti, essennu esclusu,
un avennu chiù chi fari,
pi nun stari chiù dulusu
a li tri re circò gabbari.
 
Si li chiama tutti on trattu
e cci rici:Nun ritrovo,
chi gran sforzu c’aiu fattu,
unni sia chistu figghiolu.
 
Io vi rugnu auturitati
chi ghirriti vui a ccircarlu
e truvannulu m’avvisati
ch’io vegnu ad arurarlu”.
Ma pi ‘ntentu lu dicìa,
c’ammazzari lu vulìa.
 
Lu vigliaccu si crirìa
di stu moru senza pugna
per la propria loru via
di ‘ngagghiarici ‘ntra l’ugna.
 
Lu disignu fu suttili
ma ristau l’effettu vanu
pirchì Diu truncò li fili
di lu so pinzeri stranu.
 
Tuttu chistu fici ad arti
pirchì critti nun mancari
li re Maggi in qualchi parti
lu duvissiru truvari.
 
Risoluti li re santi
nun putennu fari nenti
si parteri in chiddu istanti
dunne Erori mal contenti.
 
Chi gran pena ognunu avìa
di chi allura c’arrivaru
dunne Erori: persa avianu
di la stidda lu riparu.
 
Ma nun hannu ancora fattu
menzu migghiu di la strata
eccu vittiru ad un trattu
la cumpagna disiata.
 
Nun c’è cchiù chi timi
quannu vittinu la scorta,
li re Maggi su li primi
a sseguiri unni li porta.
 
Pi la via di Betlemmi
lu caminu già cci ‘ngrizza
li re Maggi vannu assemi
a seguiri c’alligrizza.
 
Cu la cuda luminusa
tantu lumi facìa ‘ntornu
e cu luci affreguentusa
chi la notti facìa jornu.
 
Quannu fu la stidda junta
tutta a picu si firmau
abbassannu la so punta
chidda grotta cummigghiau.
 
i stuperu li re Maggi
quannu vittinu la stidda
chi cuprìu cu li so raggi
una grutta comu chidda.
A stù signu chi c’è datu
li tri re s’annu allìgratu.
 
Fannu trasiri tanti genti
cu pi supra e cu pi sutta
pir viriri veramenti
cui cci abbita ‘ntra dda grutta.
 
(chidda g)enti chi c’entraru
(riturnaru spavintati,
li tri re ognunu avisaru
ecci rissinu ammirati:
 
“C’era rintra una signura
di reali e granni aspettu,
fa d’un ancilu figura
un beddu figghiu avi a lu pettu.
 
Tali grazzia avi stu figghiu
tantu lumi in facci spira
chi nun avi rassumigghiu
e abbagghia a cui lu mira”.
Quantu è beddu e graziusu
quantu è bravu e maistusu.
 
Conu certi di lu fattu
li re santi scavalcaru
ni ristaru stupefatti
c’a ddu locu lu truvaru.
 
A lu trasiri in caminu
eccu vittiru a Maria
c’avìa ‘mbrazza a Diu bamminu
e cci parsi n’autra Dia.
 
Riguardannu poi lu figghiu,
lu so vultu maistusu
c fa battiri lu gigghiu,
abbassari l’occhi nghiusu.
 
Ma nun sannu a cui guardari
nè accurdari la curuna
e cunchiusiru chi fari
unu suli e l’autra luna.